recorder.ro/catedrala-praduirii-neamului/ The dumbest building of the last 30 years in
https://recorder.ro/catedrala-praduirii-neamului/ The dumbest building of the last 30 years in Bucharest, a Romanian Christian Orthodox cathedral, cost hundreds of millions of public funds but taxpayers are not allowed to find out or see the detailed bill (by Victor Ilie)
Cea mai impunătoare construcție ridicată în România ultimilor 30 de ani a înghițit sute de milioane de lei din fonduri publice, dar cetățenilor li se refuză dreptul de a cunoaște destinația exactă a banilor. Biserica nu se supune legilor lumești, așa că statul român are pârghii limitate de a verifica cheltuielile proiectului pe care l-a finanțat.
Patriarhia a promis că va construi o mare catedrală, a luat bani de la stat, apoi s-a închis sub carapacea imunității religioase și a propriei aroganțe. A refuzat să ofere informații despre cât a costat fiecare lucrare în parte, care sunt firmele care au contractat aceste lucrări, câți bani au încasat și ce prețuri s-au plătit pentru materiale.
Recorder a obținut documente contabile, devize, tranzacții și alte informații pe care Patriarhia încearcă să le ascundă. Le-am pus cap la cap și am descifrat o parte din circuitul banilor.
Am descoperit că multe dintre lucrările catedralei au fost încredințate către firmele unor oameni politici sau ale unor oameni de afaceri apropiați de Biserică, iar prețurile anumitor materiale au fost umflate chiar și de zece ori.
Privită cu luciditate, Catedrala Mântuirii Neamului nu e doar un proiect de înălțare spirituală a poporului român, e și un instrument de prăduire a banilor publici.
Și toate acestea s-au petrecut cu binecuvântarea – și uneori chiar cu semnătura – Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta este titulatura oficială a omului de afaceri Dan Ilie Ciobotea. Iar ceea ce urmează este povestea lui de succes și eșecul instituției pe care o conduce.
REPUBLICA BOR
Ca să înțelegem ce face Biserica cu banii noștri, trebuie să explicăm mai întâi cum funcționează. Pe scurt: ca un stat în stat.
Dreptul la acest statut privilegiat vine din negurile istoriei. Biserica Ortodoxă e cea mai veche organizație de la Nistru până la Tisa. Biserica a fost aici înaintea limbii române, înaintea lui Gelu și a lui Menumorut, înaintea lui Ștefan cel Mare.
„Îmi vine să râd când aud că suntem o corporație sau un stat”, spune un om din anturajul Patriarhului sub protecția anonimatului. „Păi corporațiile și statele s-au organizat după modele încercate mai întâi de biserici. A noastră sau altele. Noi i-am învățat pe ei organizarea, nu ei pe noi.”
Imaginați-vă că Patriarhia Română e Administrația Prezidențială. Klaus Iohannis nu are voie să conducă țara mai mult de două mandate, dar, în statul său, Patriarhul Bisericii e președinte pe viață.
Biserica are și Parlament, numit Adunarea Națională Bisericească, iar pe post de Guvern funcționează Consiliul Național Bisericesc. Și ele sunt conduse tot de Patriarh. Sub el se află șase mitropolii care acoperă toate regiunile geografice ale țării, zeci de arhiepiscopii și episcopii, mii de mănăstiri și biserici.
Biserica mai are și minister de finanțe, instituții de creditare, trust de presă, spitale și mecanisme de protecție socială. Are propriul sistem de justiție și propria constituție (Statutul). Și are mai ales atitudinea unei organizații care nu se supune acelorași reguli pe care trebuie să le respecte muritorii de rând.
Începând cu 30 septembrie 2007, în scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române s-a așezat Preafericitul Părinte Daniel, un ierarh pe care poporul îl vede de câteva ori pe an, înveșmântat în alb, sprijinindu-se într-un toiag poleit cu aur. Cei care au acces în cercurile de putere de la vârful Bisericii spun că, în restul timpului, Preafericitul Daniel se transformă în managerul Dan Ilie Ciobotea, omul care coordonează una dintre cele mai mari afaceri din România.
Rezultatele sale sunt impresionante: în 2007, când a venit la conducere, Patriarhia Română avea venituri de 30 milioane de lei pe an, iar în 2020, la ultimele date financiare disponibile, ajunsese la încasări de 112 milioane.
La inceputul mandatului său, Patriarhia administra proprietăți de 10 milioane de lei, iar astăzi, după 14 ani, este de peste 80 de ori mai bogată: are proprietăți de 820 de milioane de lei, conform informațiilor de la Ministerul Finanțelor.
În grafic sunt doar banii Patriarhiei. Pe lângă asta, episcopiile, arhiepiscopiile și mitropoliile ortodoxe mai adună și ele venituri anuale totale de 590 milioane de lei, conform ultimelor date, din 2019. Aceștia sunt banii pe care îi vede statul român, potrivit Ministerului de Finanțe, iar cifrele de mai sus nu includ mănăstirile și bisericile, ci doar instituțiile de conducere ale BOR.
„Face micro-management”, ne spune același om din anturajul Patriarhului despre felul în care acesta coordonează afacerile Bisericii. „El se ocupă de tot: aprobă tranzacții, alege partenerii, trimite oamenii la întâlnirile importante. Se vede cu fiecare dintre noi în parte și ne spune ce și cum avem de făcut. Și apoi îl ținem la curent”.
Dacă vă întrebați de unde vin aceste aptitudini ale Patriarhului, trebuie spus că Daniel nu e genul de cleric format în viața austeră a mănăstirilor. În anii cei mai duri ai dictaturii ceaușiste, a plecat la studii în Occident și a trăit mai bine de zece ani în Franța, Germania și Elveția, fapt ce a alimentat speculații despre legăturile sale cu fosta Securitate. După întoarcerea în țară (1987), a intrat în viața monahală și, în foarte scurt timp, a ajuns ierodiacon, ieromonah și consilier patriarhal. Preoții cu care am vorbit în această documentare spun că traiectoria cetățeanului Dan Ilie Ciobotea spre vârful Bisericii e asemănătoare cu a unui „soldat care ajunge direct general”, adică uluitor de rapidă.
În iunie 1990, la numai trei ani după ce era tuns în monahism, Daniel devenea Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Cutuma bisericească spune că Mitropolia Moldovei dă întotdeauna viitorul Patriarh, așa că, ajungând în această poziție, Daniel se pregătea practic pentru cea mai înaltă funcție din Biserica Ortodoxă Română.
A avut de așteptat 17 ani, dar n-a fost o așteptare plictisitoare. Din postura de mitropolit, Daniel a venit cu o inovație în materie de organizare bisericeacă: fiecărei mănăstiri din zona Moldovei i-a fost atașată o firmă. Celebra Mănăstirea Golia, unde a fost călugăr și Ion Creangă, a devenit în acte Golia SRL. Mănăstirea Cetățuia a devenit Cetățuia SRL. Și așa mai departe. O mănăstire le vinde celorlalte vin, alta face mobilă pentru toate, fiecare având un profil propriu de business. Un circuit impecabil din punct de vedere managerial, gândit să absoarbă cât mai mulți bani din exterior, iar apoi să se închidă ermetic, devenind autosuficient.
Odată ajuns la București, ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe, Daniel a început să implementeze, la o scară mult mai mare, modelul de organizare pe care îl testase la Iași. Patriarhia și-a înființat propriul trust de presă (cu ziar, radio și televiziune), propria agenție de turism și propriile firme organizate pe domenii de activitate: asigurări, construcții, pompe funebre. SRL-urile Patriarhiei au căpătat și nume pe măsura misiunii lor importante: Misionarul Ortodox SRL, Țarina Păstorului SRL, Chivotul Mare SRL.
Iar peste toată această organizare corporatistă s-a adăugat cel mai important ingredient: uriașa influență care vine la pachet cu poziția de Patriarh. Cheia care deschide ușile politicienilor, le pune în față documente și le arată unde trebuie să semneze pentru ca în circuitul de business al Bisericii să fie pompați cât mai mulți bani publici. Timpul avea să demonstreze că șeful BOR este un maestru și la acest capitol.
PATRIARHUL ÎI SCRIE ELENEI UDREA
În primăvara anului 2010, din Dealul Patriarhiei pleacă o scrisoare de maximă importanță, semnată de însuși Patriarhul Daniel. Destinatar: Elena Udrea, la acel moment ministru al Dezvoltării și unul dintre cei mai influenți politicieni din România.
Într-un limbaj care amesteca evlavia cu disperarea, scrisoarea insista pe nevoia de consolidare a unor clădiri de la Reședința Patriarhală, monumente istorice “aflate în pericol de prăbușire”. Se afirma că Patriarhia și Arhiepiscopia Bucureștilor sunt sărace și nu dispun de fonduri, dar au în subordine o firmă care a realizat deja o parte din lucrări. Era nevoie de fonduri suplimentare pentru reluarea lucrărilor „în regim de urgență, respectiv 48 de ore”.
În final, i se recomanda Ministerului Dezvoltării să ocolească procedura de licitație și să aloce banii direct către firma Chivotul Mare SRL, „înființată de centrul nostru arhiepiscopal cu scopul special de a executa lucrări de construcții la obiectivele bisericești în cele mai avantajoase condiții”.
Tonul și conținutul acestei scrisori ilustrează perfect felul în care Biserica înțelege să se raporteze la banii publici: îi cere, vrea să îi primească repede și să aleagă singură firma care face lucrările.
Elena Udrea a aprobat solicitarea Patriarhului, iar banii au fost alocați prin Compania Națională de Investiții (CNI). Funcționarii de acolo au realizat, însă, că legea achizițiilor publice îi obligă să organizeze o licitație, unde, pe lângă Chivotul Mare, s-au mai înscris și alte firme private. SRL-ul Patriarhiei n-a putut face dovada unor lucrări similare executate anterior, așa că licitația a fost câștigată de Rico SRL, firma unui afacerist constănțean pe nume Marcel Gheorghe. Acesta a încasat 1,89 milioane de lei, dar avea să afle, curând, că Biserica pierde o bătălie, dar câștigă întotdeauna războiul.
Când au vrut să se apuce de treabă, cei de la firma Rico SRL au fost întâmpinați de consilierul patriarhal Nicolae Crângașu, care le-a transmis că utilajele lor nu sunt binevenite în Dealul Patriarhiei. Brusc, lucrările pe care Patriarhia le declarase urgente pentru a lua fonduri de la stat puteau să mai aștepte.
Și au așteptat până când patronul Rico a înțeles ce trebuie să facă: a subcontracat lucrările pe care le câștigase la licitație către firma Bisericii, Chivotul Mare SRL, virându-i în conturi 1,5 milioane de lei.
Ce s-a întâmplat cu restul banilor, de până la 1,89 de milioane? Un indiciu îl găsim într-unul din dosarele Elenei Udrea de la DNA, care trenează de ani buni și despre care în spațiul public se cunosc doar frânturi de informații. Fosta consilieră prezidențială e acuzată că ar fi pus mâna pe o vilă din stațiunea Eforie Sud, trecând-o din proprietatea statului în cea a șoferului său, Tudor Breazu.
Mergând pe firul anchetei, procurorii au ajuns însă să facă legături cu Biserica. Conform informațiilor obținute de Recorder, vila cu 9 dormitoare și 2 apartamente, placată cu calcar după specificul litoralului interbelic, a fost renovată cu o investiție de aproximativ 300.000 de lei, iar banii au venit de la firma Rico SRL. Era exact diferența care le rămăsese în conturi din cei 1,89 de milioane încasați de la Ministerul Dezvoltării pentru renovarea Reședinței Patriarhale. 1,5 milioane au fost virați către firma Bisericii, Chivotul Mare SRL, iar restul ar fi ajuns în vila Elenei Udrea de pe litoral. „Nu cred așa ceva, este exclus. Din câte știu, în acel dosar era vorba că firma Patriarhiei nu avea atestat să lucreze pe monumente istorice și a preluat contractul de la o altă firmă. Dar nu are legătură cu acea vilă de pe litoral. Oricum, eu am o părere foarte bună despre Patriarhul Daniel. L-am cunoscut personal, are un spirit organizatoric și întreprinzător excepțional. Chiar am zis că ar fi bun de prim-ministru”, ne-a mărturisit Elena Udrea.
Până să ajungă în dosare aflate deocamdată prin sertarele DNA, povestea începută cu scrisoarea trimisă de Patriarhul Daniel către ministrul Dezvoltării se încheia, simbolic, în vara lui 2011, chiar în ziua când Preafericitul împlinea 60 de ani. În Dealul Patriarhiei, au fost sfințite „pictura și catapeteasma recent restaurate” și s-a oficiat o slujbă Te Deum la care au participat personalități ale lumii religioase și politice. În atmosfera încărcată de evlavie și sobrietate, au ieșit în evidență două persoane, singurele îmbrăcate în alb: Patriarhul Daniel și Elena Udrea.
